Ritualul morții

Cazmalele sapă o groapă-n pământ
când zgomotul morţii se-aude vibrând,
purtat, peste dealuri, de aprigul vânt.

O rugă repetă întruna cântând
Preoţi ce vin, din toacă bătând.

Apar şi vlăjganii pe braţe ducând
sicriul, pe care, foarte curând,
îl vor depune cu grijă-n mormânt.

Urmează alaiul de oameni plângând,
cu toţii-mbrăcaţi în negru veşmânt.

Cuvinte de cimitir

Urgie sunt ochii care plâng
privind insistent acelaşi mormânt.
Din fiece lacrimă zboară un gând
spre trupul ce zace-nvelit în pământ.

Trandafiri şi tăcere, cimitirul e gol,
în noapte acelaşi freamăt domol…
Doar morţii mai plâng. Săracii li-i dor
de viaţă, fiinţă, de sufletul lor!

Printre morminte de oameni şi flori,
zac suflete stinse, fără culori.
Cu-aceeaşi durere, cu-aceiaşi fiori,
jelesc încontinuu până în zori.

Ea

La uşa Ei
se-ngrămădesc
masculi dibaci,
masculi stângaci,
bogaţi, săraci,
bufoni sau vraci,
soţi sau burlaci,
îngeri sau draci,
cu flori de maci,
să-i bage-n saci
scumpii haraci.

pentru că…

Pe sânii Ei
se odihnesc
atingeri zeci
de buze reci
şi urme adânci
de-orgasme dulci.